Dintre mașinile verificate anul trecut la cererea clienților, 12,3% au avut o daună serioasă care ar fi trebuit să le țină departe de drumurile publice, însă "samsarii" le-au reparat și le-au readus în circulație.
Aproximativ 250 de automobile furate au fost descoperite de polițiștii de frontieră în 2018, potrivit unor date statistice furnizate de inspectorauto.ro, o creștere de 70% față de 2017, atât autoturisme, cât și microbuze, motociclete, camioane și remorci. Specialiștii ne învață cum să verificăm dacă o mașină pe care vrem să o cumpărăm a fost furată.